Horoscopul zilei de 5 mai 2022, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Taur au parte de schimbări bruște și neașteptate în plan personal.
Soarele și Uranus formează astăzi o conjuncție în zodia Taur care va aduce multă imprevizibilitate în anumite domenii din viața noastră. Putem fi luați prin surprindere de diferite contexte și suntem mânați să facem o schimbare, să facem lucrurile altfel decât până acum. Vom riposta dur la tendința unora de a-și impune voința asupra noastră.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop Berbec
Berbecii se pot aștepta la surprize financiare. Poate fi vorba de cheltuieli neprevăzute sau de câștiguri neașteptate. Un lucru este sigur, ceva se schimbă în legătură cu veniturile lor sau cu modul în care se raportează la bani.
Horoscop Taur
Taurii sunt direct impactați de această conjuncție, așa că se pot aștepta la situații imprevizibile și schimbări bruște care îi iau pe nepregătite. Reacțiile nativilor depășesc tiparul obișnuit, însă totodată și ei simt că este nevoie să facă lucrurile diferit.
Horoscop Gemeni
Gemenii au parte de evenimente neașteptate care privesc trecutul. Poate o persoană îi caută, poate ceva li se repetă la indigo, poate descoperă secrete sau poate reușesc să se detașeze de niște frici care îi bântuie de ceva vreme.
Horoscop Rac
Racii pot avea parte de surprize neașteptate din partea prietenilor. Poate chiar cunosc o persoană care le schimbă niște planuri de viitor sau care vine cu sfaturi bune despre cum să-și materializeze niște proiecte.
Horoscop Leu
Pentru Lei, ceva se schimbă în zona carierei. Poate fi vorba de statutul lor, de direcția profesională și este nevoie ca nativii să dea dovadă de adaptabilitate și de seriozitate. Pot primi un sprijin nesperat din partea superiorilor.
Horoscop Fecioară
Fecioarele pot avea parte de evenimente neașteptate menite să-i pună pe calea de evoluție și să-i maturizeze. Poate fi vorba de un sfat înțelept, de un ajutor venit de la o persoană importantă, de înscrierea la un curs sau de o invitație surpriză într-o călătorie.
Horoscop Balanță
Balanțele sunt sfătuite să fie mai atente la propunerile de asociere și investiții pe care le primesc. Nu trebuie să-și ofere încrederea prea ușor. În plus, în cuplu pot fi surprinse de acțiunile partenerului, fie de natură financiară, fie intimă.
Horoscop Scorpion
Scorpionii au parte de evenimente neprevăzute fie în relația de cuplu, fie în colaborările și parteneriatele în care sunt implicați. S-ar putea ca lucrurile să scape de sub control și să fie nevoie de o abordare diferită decât cea de până acum ca lucrurile să mai funcționeze.
Horoscop Săgetător
Săgetătorii pot fi luați pe nepregătite de situații și evenimente care se petrec la locul de muncă. Programul li se poate da peste cap sau vin sarcini care necesită un consum mult mai mare de energie. Atenție și la sănătate!
Horoscop Capricorn
Capricornii se pot aștepta la surprize sentimentale sau evenimente neprevăzute prin care trec copiii. Nativii pot simți că pierd controlul asupra unor situații și de aceea vor fi nevoiți să-și schimbe abordarea.
Horoscop Vărsător
Vărsătorii au parte de schimbări și evenimente neprevăzute care vizează casa și familia. S-ar putea ca nativii să fie nevoiți să ia atitudine într-un astfel de context și să colaboreze cu cei dragi pentru a găsi cea mai bună variantă.
Horoscop Pești
Peștii pot fi stimulați de conjuncția de astăzi să spună lucruri pe care altă dată le-ar fi evitat. Este posibil să vorbească mai mult decât trebuie sau să fie determinați de anumite evenimente să-și schimbe niște idei și decizii luate.